Primăria Hârșova intenționa să organizeze în data de 21 aprilie 2023 o licitație publică pentru concesionarea a două terenuri, însă aceasta a fost anulată.
„Revenind asupra anunțului public din data de 03.04.2023 privind organizarea licitației publice pentru concesionarea a două terenuri din Str. Cășăriei, Nr. 42, respectiv Str. Tabiei, Nr. 1I, Primăria Orașului Hârșova vă aduce la cunoștință următoarele:
Până în data de 13.04.2023 nu existau înregistrate solicitări cu privire la achiziționarea caietului de sarcini;
Având în vedere zilele libere legale pentru sărbătorile Pascale, perioada propusă inițial este prea scurtă pentru depunerea actelor necesare la documentația de licitație de către solicitanți.
În acest sens, având la bază Referatul Serviciului Urbanism, Amenajare Teritoriu și Cadastru cu numărul 6491/13.04.2023, Primăria Orașului Hârșova anunță anularea licitației din data de 21.04.2023, cu consecința reluării acesteia la o dată ulterior stabilită. Informațiile privind noua licitație vor fi făcute publice în timp util și în conformitate cu prevederile legale aplicabile”, transmit reprezentanții primăriei.
Primăria Hârșova – Informare anulare licitație pentru concesionarea a două terenuri