gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Cernavodă – Informare reabilitare sediu

Avatar photo by

Administrația locală din Cernavodă a lansat recent licitația pentru proiectul de reabilitare energetică a sediului Primăriei orașului. Valoarea estimată a lucrărilor este de 5.733.408,39 lei, fără TVA, din care 5.701.908,39 lei sunt destinați investiției de bază, iar 31.500 lei sunt alocați pentru organizarea șantierului.
Finanțarea investiției provine din bugetul local și din fondurile obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Printre principalele lucrări prevăzute, conform proiectului nr. 92/2023 elaborat de PALCORA XPERT SOLUTION S.R.L., se numără reabilitarea soclului clădirii și termoizolarea fațadei. Lucrările de reabilitare a soclului vor implica refacerea trotuarelor deteriorate, aplicarea unei hidroizolații, placarea cu polistiren extrudat și instalarea unui sistem de drenaj perimetral care să direcționeze apele din sol către canalizare.

Pentru termoizolarea fațadei se va folosi un termosistem de tip fațadă ventilată cu izolație din vată minerală bazaltică de 20 cm grosime, fixată pe structură de aluminiu. Sistemul va fi rezistent la foc, permeabil la aer pentru controlul umidității, va asigura izolația fonică de 50 dB și va oferi protecție împotriva agenților chimici și atmosferici agresivi.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 18 noiembrie 2024, ora 15:00.

 

Primăria Cernavodă – Informare reabilitare sediu

You may also like