gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Valu lui Traian – Informare indexare animale

Avatar photo by

Începând cu data de 15.05.2023, reluăm indexul animalelor. Reprezentanți ai primăriei și ai ASPA Ivets vor ajunge în gospodării pentru inventariere și microcipare animale. Vă reamintim că obligația legală a fiecărui deținător de animale este să le declare/ înregistreze la primărie sau DSV după caz, iar cei care dețin câini trebuie OBLIGATORIU să îi microcipeze și sterilizeze. În cadrul indexului aceste operațiuni se execută gratuit. După finalizare vor începe verificările conform legii, iar amenzile sunt foarte mari. Persoanele care doresc ca echipele să revină pe străzi pe care au fost deja, pot suna la noi sau se pot prezenta cu animalele, sâmbătă la Căminul Cultural din spatele Primăriei. Politia Locală va lăsa în cutiile poștale înștiințări cu o zi înainte ca echipele să ajungă la domiciliul dvs.

You may also like

article-image
Administrație

Primăria Eforie – Informare proiect „Înființarea sistemului de transport public de călători cu material rulant ecologic, inclusiv infrastructură de parcare și facilități pentru bicicliști în cadrul coridorului de mobilitate urbană creat”

Primăria orașului Eforie a atribuit un contract, în urma unei licitații publice pentru achiziția de servicii de verificare tehnică aferentă proiectului „Înființarea sistemului de transport public de călători cu material rulant ecologic, inclusiv infrastructură...