gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Istria – Informare supraimpozite terenuri agricole nelucrate

Avatar photo by

La stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022, consilierii locali ai Primăriei Istria au adoptat o serie de măsuri menite să-i responsabilizeze pe proprietarii terenurilor sau clădirilor aflate pe teritoriul comunei.

Prin Hotărâre a Consiliului Local s-a stabilit la nivelul comunei Istria că „pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, impozitul pe teren se majorează cu 300 %, începând cu al treilea an.”

De asemenea, impozitul pe clădiri și impozitul pe teren se majorează cu 300 % pentru clădirile și terenurile neîngrijite, situate în intravilan.

„Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite sau a terenurilor agricole sunt cele prevăzute de Hotărârea Consiliului Local al comunei Istria nr.9/26 02. 2016 privind stabilirea criteriilor de identificare și încadrare a imobilelor (clădiri/terenuri) neîngrijite de pe raza comunei Istria, județul Constanța, aprobarea procedurii de lucru”, se arată în Hotărârea Consiliului Local.

Pentru persoanele care vor plăti cu anticipație impozitelor pe clădiri, terenuri şi autoturisme, datorate pe întregul an de către persoanele fizice și persoanele juridice, se acordă bonificația prevăzută Ia art. 462 alin. (2). art. 467 alin. (2). art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, după cum urmează:

în cazul impozitului pe clădiri, de 10 %;
în cazul impozitului pe teren, de 10 %;
în cazul impozitului pe mijloacele de transport, de 10 %;
Pentru determinarea impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a taxei pentru eliberarea autorizației de construire, în cazul persoanelor fizice si juridice din cadrul UAT Istria, pentru anul 2022 se respecta delimitarea zonelor aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Istria nr.24/2002.

You may also like