gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Mihail Kogălniceanu – Informare străzi asfaltate prin proiectul PNI “Anghel Saligny”

Avatar photo by

Administraţia locală din Mihail Kogălniceanu dezvoltă în această perioadă un proiect de anvergură. Este vorba despre asfaltarea mai multor străzi, proiect care reprezintă o necesitate pentru locuitorii comunei.

Proiectul se numeşte „Asfaltare drumuri comunale în localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, etapa I”. Vorbim de patru străzi care vor fi refăcute de la zero şi astfel atât automobilele, cât şi pietonii, vor putea circula în condiţii mult mai bune şi mult mai în siguranţă.

Astfel, Strada Nicolae Bălcescu va fi asfaltată pe o distanţă de 755 de metri, Strada Transilvaniei pe 777 metri, Strada Dorobanţi pe 776 metri, iar Strada Daciei, 237 metri.

Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Investiţii Anghel Saligny, iar valoarea acestuia este de aproximativ patru milioane de lei.

Firma executantă este Strabag SRL, iar termenul de execuţie este de șase luni.

Toate cele 4 străzi fac parte din reţeaua de drumuri locale din comuna Mihail Kogălniceanu.

„Traseele acestor drumuri se desfăşoară pe terenuri stabile unde de-a lungul anilor nu s-au constatat fenomene de alunecări active, prăbuşiri sau mişcări. Mai mult decât atât, nu au probleme de gelivitate în care aceste drumuri să sufere degradări din cauza fenomenelor de îngheţ-dezgheţ”, au transmis reprezentanţii Primăriei Mihail Kogălniceanu.

De menţionat este şi faptul că prin execuţia lucrărilor prevăzute în proiect nu vor fi afectate reţelele de utilităţi. Pe lângă asfaltarea care se va desfăşura conform planului, vor avea loc şi lucrări de protejare a utilităţilor existente.

Proiectul în sine nu cuprinde şi nici nu afectează bunuri de patrimoniu cultural imobil. Străzile gata refăcute vor avea două benzi de circulaţie pentru trafic în dublu-sens.

Prin aceste lucrări se urmăreşte aducerea structurilor rutiere la parametrii tehnici corespunzători, asigurarea scurgerilor apelor pluviale în condiţii optime şi la final trasarea corectă a marcajelor rutiere.

Reprezentanţii administraţiei locale din Mihail Kogălniceanu au mai specificat faptul că aceste lucrări nu vor avea un impact negativ asupra mediului înconjurător, din contră, prin consolidarea structurii rutiere şi evacuarea corespunzătoare a apelor pluviale, se va aduce o îmbunătăţire importantă a condiţiilor de mediu din zonă.

Asfaltarea acestor străzi înseamnă mult pentru locuitorii din Mihail Kogălniceanu care aveau nevoie de o asemenea facilitate cu ajutorul căreia să reintre în normalitate.

În aproape toate localităţile din judeţul Constanţa s-au efectuat astfel de lucrări şi astfel era perfect normal să se întâmple şi în comuna Mihail Kogălniceanu.

Primăria Mihail Kogălniceanu – Informare străzi asfaltate prin proiectul PNI “Anghel Saligny”

You may also like

article-image
Administrație

Primăria Murfatlar – Informare proiect finanțare Centre Comunitare Integrate prin PNRR, Componenta 12 – Sănătate, Axa I.1.Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești.

De curând, pe site-ul Ministerului Sănătății ( ms.ro ) a fost publicată lista localităților selectate pentru finanțarea Centrelor Comunitare Integrate prin PNRR, Componenta 12 – Sănătate, Axa I.1.Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești. Din cele 200...