Atenție, se oprește în localitatea 2 Mai!
În vederea executării lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noii conducte
de transport apă potabilă, cu diametrul de 500 mm, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea
apei potabile în localitatea 2 Mai din județul Constanța, miercuri – 05 octombrie 2022,
în intervalul orar 08.00 – 18.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din întreaga localitate.
Investiția face parte din Contractul de lucrări CL18 – Rețele apă Limanu, 2
Mai, Vama Veche, Albești, Cotu Văii. Rețele de canalizare Limanu, în valoare de
aproape 40 mil lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare
(POIM).
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea
sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung
și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin
implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de
distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei,
reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării
serviciilor.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că
echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea
lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.