gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Crescătorii de animale care beneficiază de sprijinul cuplat în sectorul zootehnic vor primi, în premieră anul acesta, avansul APIA

Avatar photo by

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Petre Daea are veşti bune pentru agricultorii români. „Crescătorii de animale care beneficiază de sprijinul cuplat în sectorul zootehnic vor primi, în premieră anul acesta, avansul APIA”, a anunțat joi ministrul agriculturii, Petre Daea, la finalul ședinței de Guvern. Executivul a aprobat astăzi, așa cum a anunțat deja Agroinfo, plafoanele alocate pentru plata sprijinului cuplat zootehnic (SCZ).

Prin actul normativ adoptat joi de Guvern se aprobă plafonul de 185.483.810 euro, care se acordă crescătorilor de animale pentru anul de cerere 2022, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, repartizat astfel:

a) 1.680.000 euro, pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte;

b) 13.125.000 euro, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;

c) 71.300.000 euro, pentru speciile ovine/caprine;

d) 99.324.810 euro, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

e) 54.000 euro, pentru specia viermi de mătase.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor menționate anterior la efectivul de animale eligibile/kg gogoși crude de mătase eligibile. „Crescătorii de animale care beneficiază de sprijinul cuplat în sectorul zootehnic vor primi, în premieră anul acesta, avansul APIA. Ministerul Agriculturii a făcut demersuri în acest sens, iar Comisia Europeană a aprobat, astfel încât în anul 2022, avansul pe care îl pot solicita fermierii noștri este de 70% din suma cuvenită”, a declarat ministrul Petre Daea.Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, cu rambursare din FEGA, în limita sumelor aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anii 2022 și 2023”, precizează comunicatul MADR, a transmis Agroinfo.

APIA: Suma de 1.337.560,46 lei intră în conturile crescătorilor de animale Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna Iulie 2022. Suma autorizată la plată este în valoare de 1.337.560,46 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

You may also like