gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Informare Publică: RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Avatar photo by

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de tip cod galben și portocaliu pentru regiunile sudice și sud-estice, ce se vor manifesta prin precipitații însemnate cantitativ, putându-se acumula pe arii restrânse peste 40…50 l/mp, intensificări ale vântului, cu rafale de 75…85 km/h, și viscol.
Prin urmare, RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii societăți, de astăzi – 24 noiembrie 2023, ora 16.00, până luni – 27 noiembrie 2023, ora 08.00.
În întreaga arie de operare, zeci de echipe de intervenție, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, au fost pregătite pentru a acționa cu promptitudine în rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate la nivelul localităților deservite.
La nivelul municipiului Constanța sunt pregătite să intervină 12 formații de lucru alături de altele 9 constituite pentru a acționa în restul județului în toată această perioadă.
Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcționarea acestora, care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite pe rețeaua de furnizare a energiei electrice.
Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe la nivelul sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societății, la numărul de telefon 0241.924, tasta 3, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.
În funcție de informațiile primite pe parcurs de la Administrația Națională de Meteorologie, activitatea comandamentului se poate prelungi.

Informare Publică: RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

You may also like