Primăria comunei Albești a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația pentru furnizarea serviciilor de proiectare, verificare tehnică de calitate a documentațiilor tehnice, asistența tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în comuna Albești, județul Constanța.
Astfel, conform fișei de date a achiziției, alimentarea cu gaze naturale a satelor Cotu Văii, Vîrtop, Albești și Arsa va fi realizată din conducta de transport a gazelor naturale Negru Vodă – Pecineaga – Techirghiol, care traversează teritoriul administrativ al comunei Albești, la distanța de 2,7 kilometri – nord, față de satul Cotu Văii.
Va fi realizat un racord de 25 de metri care va face legătura între conducta de transport a gazelor naturale Negru Vodă – Pecineaga – Techirghiol și SRM Albești pentru un debit de 3.200 Nmc/h SRM Albești, iar lucrările se vor desfășura pe terenul deținut de Primăria Albești și administrat de Parohia Albești.
Lungimea totală a rețelei de distribuție a gazelor naturale, proiectată în regim de presiune medie, este de 56.220 de metri.
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta
Valoarea totală a achiziției este de 28.283.125,54 de lei, fără TVA, iar investiția este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, după cum urmează:
Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică – 460.000 de lei;
Construcții și instalații – 27.144.512,72 de lei;
Alte cheltuieli – 678.612,82 de lei.
Operatorii economici care își doresc să participe la licitație trebuie să demonstreze că au executat în mod corespunzător lucrări de aceeași natură și complexitate, respectiv lucrări de construire / reabilitare / modernizare / extindere a rețelelor de conducte de distribuție / alimentare cu gaze naturale, în ultimul an, a căror valoare a fost de minimum 27.823.125,00 de lei, fără TVA, reprezentând valoarea unui contract.
Totodată, ofertanții trebuie să depună o garanție de participare în valoare de 282.831 de lei.
Ofertele pot fi depuse până în data de 16 octombrie 2023, ora 15:00, iar licitația se va desfășura în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, în data de 16 octombrie 2023, de la ora 15:00.
Primăria Albești – Informare servicii de achiziție și alimentarea cu gaze naturale a satelor Cotu Văii, Vîrtop, Albești și Arsa