Primăria Corbu intenționează să amenajeze un nou cartier în zona de vest a comunei, iar în acest sens a depus la instituția abilitată de mediu documentația necesară pentru realizarea obiectivului de investiții. Recent, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța a decis că acest proiect nu necesită evaluare de mediu, urmând a fi supus procedurii de adoptare fătă aviz de mediu.
Autoritatea competentă de mediu Constanța decide că: „Întocmire P.U.Z introducere în intravilan / parcelare teren în vederea realizării de locuințe individuale și dotări aferente zonă vest Ioan Stânei, extravilan, parcelă A347/1, comuna Corbu”, nu necesită evaluare de mediu, urmând să fie supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
Suprafața studiată prin acest P.U.Z este de cca 9,1 ha, reglementările propuse se aplică doar terenului care a generat PUZ-ul – parcelă A 347/1 – S 76 562 mp. Terenul urmează a fi introdus în intravilan pentru realizarea de locuințe individuale și dotări aferente zonei de locuit.
Loturile create pe teren se împart în trei categorii: – Z1- 74 de loturi, cu suprafețe de la 500 mp fiecare (51 din ele), până la 577 mp, pentru construcția de locuințe individuale (în suprafața totală de 37.325 mp – 48,75 %), cu posibilitatea că până la 20 % din suprafața construit desfășurată să adăpostească dotări conexe zonei de locuințe (cabinet medical, spații profesii liberale, spații destinate comerțului cu amănuntul, etc), cu condiția ca acestea să nu provoace nici un disconfort funcțiunii principale.
Construcțiile vor avea un regim de înălțime ce poate varia de la parter la parter + 2 etaje. Procentul de ocupare al terenului va fi de maxim 40 %. Coeficientul de utilizare al terenului va fi de maxim 1,2.
Zona Z2 va cuprinde 17 loturi, cu suprafețe între 504 mp și 824 mp (un total de 10.617 mp -13,9 %), pentru construcția de locuințe individuale, cu posibilitatea că până la 50 % din suprafața construit-desfășurată să adăpostească dotări conexe zonei de locuințe (cabinet medical, spații profesii liberale, spații destinate comerțului cu amănuntul, etc) cu condiția ca acestea să nu provoace nici un disconfort funcțiunii principale.
Totodată, conform proiectului este prevăzută și Z3 – treo loturi destinate exclusiv dotărilor adiacente zonei de locuit, cu suprafețe de 4.162 mp.
Aceste loturi, însumând un total de 9.170 mp -12 %, vor rămâne în proprietatea privată a comunei Corbu, cu posibilitatea de parcelare, în vederea construirii dotări conexe, specific zonei de locuit – scoală, grădiniță, creșă, magazine alimentare de tip supermarket, parcări publice, spații de petrecere a timpului liber, comerț alimentar și nealimentar, alimentație publică și servicii de alimentație publică, servicii de tip birou notarial, cabinet medical uman și/ sau veterinar, etc), care să deservească atât zona studiată prin acest PUZ cât și zona învecinată.
Primăria Corbu – Informare amenajare cartier în zona de vest a comunei