Primăria comunei Istria, județul Constanța, cumpără servicii de configurare de software.
Potrivit anunțului publicat în SEAP, este vorba despre „Implementarea infrastructurii unui ecosistem cloud based pentru debirocratizarea proceselor instituției (front-office – back-office ) – în cadrul UAT Comuna Istria (Constanța)“.
Scopul achiziției vizează creșterea performanței administrației publice la nivelul UAT Istria și instituțiilor subordonate, în domeniul asigurării serviciilor sociale și medicale, prin implementarea de măsuri de simplificare a procedurilor administrative cu caracter general de tip front-office și back-office, respectiv eficientizarea fluxurilor de comunicare intra și interinstituționale.
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor este de 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Valoarea totală estimată este de 1.000.000 de lei.
Date despre achiziție
Potrivit anunțului de participare, în cadrul proiectului se intenţionează implementarea unui sistem informatic integrat ce va fi utilizat pentru optimizarea procedurilor și fluxurilor de lucru în domeniul administrării serviciilor sociale și medicale, concret, fiind vizate următoarele rezultate: administrarea electronică a documentelor, pentru uz intern, întocmite și/sau primite, respectiv introducerea și utilizarea semnăturii electronice calificate, în scopul fluidizării, eficientizării, activităților administrative desfășurate în cadrul UAT Comuna Istria (servicii back-office / front office).
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 13.03.2023, ora 15:00.
Facem precizarea că data de deschidere a ofertelor este 13.03.2023 15:00.
Persoanele care dețin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante
Persoanele care dețin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt:
1. Mihai Ionescu – Primar;
2. Gheorghe Mușat – Viceprimar;
3. Petrică Răducan – Secretarul General al comunei;
4. Marian Chițu – Inspector achiziții publice;
5. Alexandrina Buțulescu – Inspector, responsabil Control Financiar Preventiv;
6. Alexandrina Buțulescu – Inspector buget finante, contabilitate;
7. Gabriela Chițu – Inspector taxe locale;
8. Grațiela Oprea – furnizor servicii auxiliare achiziții;
9. Corina Stamate – expert cooptat din partea SC Athos Total Consulting SRL;
10. Consilieri locali: Aurel Chiriță, Constantin Ciuclea, Constantin Curelaru, Constantin Nedelcu, Dănuț Uță, Puiu-Eugen Olea, Enache Perifan, Georgeta Ganea, Dumitru Voicu, Georgică Stan.