gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Mangalia – Informare sistem iluminare stradală

Avatar photo by
Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în cadrul ședinței ordinare care a avut loc, joi, 24 noiembrie, mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ și social.

Astfel, aleșii locali au votat pentru modernizarea iluminatului public în municipiul Mangalia, care se referă la introducerea tehnologiei LED și a sistemului de telemanagement, cu efecte asupra reducerii consumului de energie electrică, dar și pentru îmbunătățirea aspectului orașului. Conform documentațiilor tehnico-economice, pe 133 de străzi ale Mangaliei, vor fi înlocuiți aproximativ 2000 de stâlpi de iluminat cu alții metalici, care vor fi prevăzuți cu lămpi de tip LED și subansamble optime consumului de energie electrică. Totodată, investiția va duce și la extinderea sistemului de iluminat, cu un număr de circa 1300 de stâlpi, cu eficiență ridicată și poluare luminoasă redusă. În cadrul acestui proiect, cablurile aeriene, inestetice, vor fi îngropate în canalizații subterane pentru creșterea gradului de confort și a calității vieții, în mediul urban.

În aceeași ședință a CL Mangalia, s-au adoptat documentațiile tehnico-economice pentru amenajarea străzii de acces către depoul autobuzelor electrice, achiziționate de Primăria Mangalia, în cadrul Planului de Mobilitate Urbană (PMUD), proiect finanțat din fonduri UE. Strada este situată la marginea orașului și va fi o arteră rutieră importantă pe traseul mijloacelor publice de transport, respectiv pe ruta Șos. Constanței – str. M.I. Dobrogeanu – str. Metalurgiei, punctul terminus al autobuzelor, care vor putea fi garate în depou pentru reparații și încărcarea bateriilor electrice. Proiectul cu finanțare europeană este în plină execuție și cuprinde ample lucrări de modernizare a străzilor și trotuarelor, precum și reconfigurarea traseelor autobuzelor electrice, dar și de construire a depoului aferent. Reamintim că, intervențiile în cadrul proiectului mai vizează amenajarea unei parcări de tip Park&Ride, în zona Gară CFR, amenajarea alveolelor pentru stațiile de autobuz din oraș, semnalizate corespunzător atât pe verticală, cât și pe orizontală, lucrări de refacere a spațiilor verzi, precum și modernizarea falezei din stațiunea Cap-Aurora.

You may also like