gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Informare proiecte prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

Avatar photo by

Primele 73 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 3.854.583.847,09 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Acestea fac parte din categoria celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 165 unități administrativ-teritoriale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.

”Obiectivul nostru este să asigurăm acest serviciu de bază pentru cetățenii care nu sunt racordați la rețeaua de gaze naturale și, prin acest program, vom branșa aproximativ 196.000 de familii la rețeaua de gaze”, a precizat ministrul dezvoltării.

Ministrul Cseke Attila a reamintit că, prin Programul ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.

Primăriile din județul Constanța care au primit aprobare sunt următoarele:

  1. CONSTANȚA CASTELU – Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în comuna Castelu și satele aparținătoare, județul Constanța – 44.428.763,69 lei
  2. CONSTANȚA CUZA VODĂ – Înfiintare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Cuza Vodă, județul Constanța 14.721.246,85 lei
  3. CONSTANȚA NICOLAE BĂLCESCU Înființare distribuție gaze naturale presiune medie în comuna Nicolae Bălcescu 45.333.431,23 lei

 

Sursă Ziua de Constanta

You may also like

article-image
Administrație

Primăria Pantelimon – Informare concurs angajare

Primăria Pantelimon organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, de execuție, vacante, de asistent medical comunitar, în cadrul Compartimentului asistență socială al aparatului de specialitate al primarului. Condiţiile specifice...
article-image
Administrație

Primăria Corbu – Informare rută elevi

Prin prezenta vă aducem la cunoștință faptul că în 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒊𝒍𝒊𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒂𝒅𝒎𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒓𝒂ț𝒊𝒆 𝒂𝒍 ș𝒄𝒐𝒍𝒊𝒊 𝒈𝒊𝒎𝒏𝒂𝒛𝒊𝒂𝒍𝒆 ” 𝑮𝒉𝒆𝒐𝒓𝒈𝒉𝒆 𝑳𝒂𝒛ă𝒓 ” întrunit în data 29.03.2023 s-a hotărât: Pe ruta Corbu de Sus – Corbu de Jos...