gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Valu lui Traian anunță începerea reînscrierilor pentru programul after-school

Primăria Valu lui Traian, anunță că, în perioada 25-29 august 2025, între orele 09:00 și 13:00, vor avea loc reînscrierile pentru elevii care au frecventat programul after-school.

Părinții acestor elevi nu vor fi solicitați să depună documente justificative suplimentare. Va fi necesar să completeze doar cererea de reînscriere și actul adițional la contractul existent.

Pentru noile înscrieri, adresate elevilor care nu au participat anterior la programul after-school sau care sunt acum în clasa pregătitoare, sunt necesare următoarele documente:

-Copie a cărților de identitate ale părinților

-Copie a certificatului de naștere al copilului

-Adeverințe de muncă pentru ambii părinți (obligatoriu).

Programul funcționează pentru elevii claselor pregătitoare până la clasa a II-a.

Toate dosarele vor fi depuse la sediul Grădiniței cu Program Prelungit Nr.1, din strada Calea Dobrogei, Nr. 104.

 

Primăria Valu lui Traian anunță începerea reînscrierilor pentru programul after-school

Scroll to Top