Techirghiol: Lipsă apă pe mai multe străzi!
Astăzi – 06 iunie 2022, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția bd. Victoriei cu str. Tudor Vladimirescu din localitatea Techirghiol, județul Constanța. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție RAJA sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 12.30 – 16.30.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Tudor Vladimirescu, George Coșbuc, Elena Cuza, bd. Victoriei, precum și cei de pe străzile adiacente.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.