Primăria Adamclisi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, de execuție, vacante, de asistent medical comunitar, grad profesional debutant – Compartimentul asistență medicală comunitară.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor: absolvirea liceului sanitar, studii postliceale sanitare sau învățământ universitar în specializarea asistență medicală;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării posturilor: nu se solicită.
- cunoștințe de operare pe calculator: nivel minim.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este de 10 zile de la afișare, la sediul instituției.
- 11 iulie 2022, ora 10.00: proba scrisă;
- 14 iulie 2022, ora 10.00: proba interviu.
Relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:Primăria Comunei Adamclisi, cu sediul în Adamclisi, str. Traian nr. 39, Judeţul Constanţa, telefon 0241/854.623, email: secretar@primariaadamclisi.ro