Cod galben de vânt puternic în Dobrogea!
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până în această seară la ora 20:00.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în Dobrogea, vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55-65 km/h și pe suprafețe restrânse peste 70 km/h.
Astăzi, temperaturile maxime se vor situa între 4 și 7 grade, iar cele minime între -3 și -1 grad.
Mâine temperaturile vor crește față de intervalul anterior și vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 10 grade, iar cele minime între -2 și 1 grad. Vor fi condiții de ceață.