gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Saligny – sponsorizare de la Societatea Națională Nuclearelectrica S.A.

Avatar photo by

La sfârșitul anului trecut, Primăria Saligny a primit sponsorizare de la Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. în vederea digitalizării instituțiilor de învățământ de la nivelul comunei.
În luna decembrie a anului trecut între comuna Saligny și Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. a fost încheiat un contract de sponsorizare în valoare de 56.644 lei, ce a avut ca scop dotarea Școlii Gimnaziale nr. 1 Saligny cu echipamente IT.
În baza contractului au fost achiziționate zece table interactive, zece videoproiectoare cu suporturi și 10 table magnetice. Echipamentele au fost montate, acum profesorii folosesc metode de învățare inovatoare, captivante și interactive. Învățarea digitală completează astfel metodele de predare bazate pe prelegeri și oferă platforme de colaborare și de creare de cunoștințe pentru cei 165 de elevi din Saligny.
Tehnologiile digitale le permit atât cadrelor didactice cât și elevilor să fie acum, mai spontani decât oricând, le oferă libertatea de a improviza, de a fi creativi și originali în același timp.
Directorul instituției de învățământ, Marin Cristian, ne-a informat că și grădinițele din Saligny și Ștefan cel Mare au fost digitalizate. Instituția achiziționase în trecut aceleași echipamente pentru dotarea a două săli de clasă. Acestea au fost montate odată cu cele primite din sponsorizarea Societății Naționale Nuclearelectrica S.A. Astfel, au fost dotate 9 clase în cadrul Școlii Gimnaziale și 3 clase în cadrul celor două grădinițe.
„Mulțumesc pe această cale Societății Naționale Nuclearelectrica S.A. Prin contractul de sponsorizare au contribuit la digitalizarea sistemului educațional de la nivelul comunei, au venit în sprijinul elevilor și al profesorilor oferind echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului de învățare online. În urma digitalizării instituțiilor de învățământ, educația poate beneficia de pe urma deschiderii către experiențele și proiectele concrete, a noilor instrumente și materiale de studiu. Elevii pot dobândi mai multă autonomie prin colaborarea online. Accesul la tehnologii digitale și utilizarea lor pot contribui la reducerea decalajului la învățătură dintre elevii care provin din medii socioeconomice favorizate și cei din medii defavorizate”, a precizat primarul Ion Beiu.

You may also like