Se oprește apa în Zona de Nord din municipiul Medgidia!
Marți – 21 aprilie 2026, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile,
pentru executarea unor lucrări ce vizează conectarea noilor rețele la sistemul
centralizat de alimentare cu apă din municipiul Medgidia, județul Constanța.
Astfel, în intervalul orar 08:00 – 22:00, vor fi afectați de lipsa apei
consumatorii din Zona de Nord a orașului Medgidia.
Investiția face parte din ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de
apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța în perioada 2014 – 2020,
Contract CL 23- Rețele apă și aducțiuni Medgidia. Rețele de canalizare Medgidia”, în
valoare de aproximativ 53 milioane lei.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că
echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea
intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de
apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de
turbiditate sau culoare. Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească
apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.
Informare Publică RAJA: Lucrare programată în municipiul Medgidia, marți – 21 aprilie 2026