gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Medgidia – Noi facilități pentru cetățeni și proiecte de dezvoltare – aprobate în ședința lunii noiembrie

Avatar photo by

Joi, 28 noiembrie 2024, în sala Casei de Cultură I. N. Roman s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Local Municipal. Pe ordinea de zi au fost înscrise 16 proiecte de hotărâre care au întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi admise. Și de această dată, edilul Valentin Vrabie a inițiat o serie de proiecte menite să contribuie la dezvoltarea nivelului de trai în municipiu și la modernizarea actelor educaționale și din domeniul sănătătții.
Astfel, la punctul numărul doi modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 96/2024 privind indexarea şi stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale, pentru anul 2025, aplicabile la nivelul Municipiului Medgidia, după cum urmează: pentru autovehiculele cu masa totală autorizată sau mai mare de 12 tone și combinații de autovehicule s-a stabilit impozitul, raportat la cursul monedei euro publicat în Jurnalul oficial al UE în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului în curs; persoanele care donează sânge vor beneficia, la 3 donări cumulate de o reducere cu 50% reducere a impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul aferent; de asemenea și persoanele cu dizabilități încadrate în grad de handicap mediu și ușor vor beneficia de reducere cu 50 % a impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul aferent.
Punctele următoare au vizat aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a două imobile situate în intravilanul municipiului Medgidia și aflate în domeniul privat al acestuia.
La punctul numărul 5 a fost aprobat proiectul pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 95/2024 privind constituirea dreptului de uz și servitute cu titlu gratuit, în favoarea GAZMIND S.R.L. în vederea execuției investiției ,,Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale medie presiune și racorduri de gaze naturale în U.A.T. Medgidia, sat Valea Dacilor și sat Remus Opreanu’’.
Un proiect important pentru dezvoltare și modernizarea rețelei educaționale, a fost reprezentat de punctul 6 de pe ordinea de zi și a vizat aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente obiectivului de investiții ,,Consolidare și eficientizare energetică a Liceului Tehnologic Nicolae Titulescu – Etapa 2 – Consolidare’’.
Deoarece noul consiliul municipal funcționează începând cu luna octombrie, în ședința ordinară a acestei luni s-au aprobat proiectele de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Medgidia în Consiliile de Administrație și în Comisiile de evaluare și asigurarea calității, ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Medgidia, începând cu anul școlar 2024-2025 respectiv numirea reprezentanților acestuia în Consiliul de administrație al Spitalului Municipal Medgidia.
Printre proiectele lunii noiembrie a fost aprobată și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Medgidia, pe anul 2024 în vederea susținerii funcționării și desfășurării activităților secțiunilor din cadrul acestuia.
Consilierii locali au votat și proiectul cu privire la constituirea dreptului de uz și servitute, cu titlu gratuit, asupra unor imobile proprietate a Municipiului Medgidia, județul Constanța, în favoarea ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,DISTRIBUȚIE GAZ MIRCEA VODĂ-SALIGNY’’ pentru executarea lucrărilor din cadrul obiectivului de investiții ,,Înființare și dezvoltare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în comunele Mircea Vodă și Saligny, județul Constanța.
În vederea susținerii dezvoltării energiei durabile a fost aprobat proiectul de hotărâre constituirea dreptului de uz și servitute, cu titlu gratuit, asupra unor imobile proprietate a Municipiului Medgidia, județul Constanța, în favoarea S.C. CIC GREEN ENERGY MEDGIDIA S.R.L., traversate de LES (linie electrică subterană), incluzând fibra optică pentru comunicare C.E.F. la rețea, în cadrul obiectivului de investiții ,,Construire centrală electrică solară cu panouri fotovoltaice și alte surse de producere a energiei electrice, instalații de stocare a energiei electrice, construcții conexe și echipamente tehnologice, sistematizare pe verticală și împrejmuire terenuri’’.
Proiectul aprobat la ultimul punct a vizat susținerea și dezvoltarea domeniului sănătății și a constat în ,,Extinderea și dotarea corpului clădire aferent Spitalului Municipal Medgidia, împrejmuire și amenajare incintă Spital Municipal, strada Ion Creangă, nr. 18, municipiul Medgidia”.

Primăria Medgidia – Noi facilități pentru cetățeni și proiecte de dezvoltare – aprobate în ședința lunii noiembrie

You may also like