gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Cernavodă – Informare proiect „Rețea de canalizare menajară și racorduri la consumatori pe strada Nicolae Bălcescu și strada Indiguirilor, rețea de canalizare pluvială pe strada Nicolae Iorga, racorduri la rețeaua de canalizare menajera pe strada Dimitrie Bolintineanu”

Avatar photo by

Primăria Cernavodă a atribuit, la sfârșitul lunii aprilie a.c., contractul pentru lucrările de execuție în cadrul proiectului de înființare a rețelei de canalizare menajeră și racorduri la consumatori pe mai multe străzi din oraș. Firma câștigătoare este Obenman Construct, iar suma este de aproximativ 1.600.000 de lei.

Societatea se va ocupa de lucrările de execuție în vederea realizării obiectivului de investiții „Rețea de canalizare menajară și racorduri la consumatori pe strada Nicolae Bălcescu și strada Indiguirilor, rețea de canalizare pluvială pe strada Nicolae Iorga, racorduri la rețeaua de canalizare menajera pe strada Dimitrie Bolintineanu” din orașul Cernavodă. Valoarea estimată a lucrărilor este de 1.590.590,81 lei, fără TVA, care este formata din: cheltuieli pentru investiția de bază – 1.500.557,37 lei fără TVA, organizarea de șantier – 90.033,44 lei, fără TVA.

Precizăm faptul că achiziția publică pentru acest proiect a fost lansată în luna martie a.c.

Pentru strada Indiguirilor, se propune parţial racordarea utilizatorilor la colectorul existent de canalizare. În această situație, deoarece nu se mai poate asigura adâncimea de îngheț, ei vor fi nevoiți să îşi monteze staţii de pompare proprii, pentru evacuarea apelor. Pentru cealaltă parte a utilizatorilor, a fost propus un nou colector, prin spatele curţilor.

Obenman Construct SRL a fost înființată în data de 20 noiembrie 1998, având sediul pe strada Portului nr. 9 din orașul Cernavodă. Administrator este Dumitru Chivu, care este și asociat cu 50% din capitalul social, alături de Vasile Dragoș Prefac, tot cu 50%. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2023 a fost de 4.628.842 de lei, profitul de 106.768 de lei, iar datoriile, de 1.177.698 de lei, cu doisprezece angajați.

Primăria Cernavodă – Informare proiect „Rețea de canalizare menajară și racorduri la consumatori pe strada Nicolae Bălcescu și strada Indiguirilor, rețea de canalizare pluvială pe strada Nicolae Iorga, racorduri la rețeaua de canalizare menajera pe strada Dimitrie Bolintineanu”

You may also like