Autoritățile locale din Castelu au primit de la Agenția pentru Protecția mediului Constanța decizia iniţială de încadrare ”PUZ lotizare și amenajare zona străzii 1 Mai, strada Stadion, strada Gării (zona de sud a fostei Ferme 11 Agrias), propus a fi amplasat pe strada 1 Mai, nr. 36, lot 1.
Potrivit deciziei, proiectul nu necesită evaluare de mediu, urmând să fie supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
Suprafața studiată a terenului este de 4,34 ha, iar cea care a generat PUZ-ul 3,62 ha.
Prin plan se urmărește parcelarea terenului și amenajarea acestuia în vederea construirii de locuințe unifamiliale, reglementarea circulației auto și pietonale prin extinderea rețelei stradale, cât și prin trasarea de noi străzi.
Terenul va fi împărțit în 52 de loturi cu suprafețe între 457 mp și 547 mp. Regimul de înălțime al viitoarelor locuințe va fi de P și/sau P+M.
Terenul studiat a rezultat în urma dezmembrării fostei ferme agricole AGRIAS 11 (în suprafață de 13,3789 ha), din care comuna Castelu a cumpărat 5,25 ha în vederea dezvoltării unei zone de locuințe cu suprafața 3,62 ha și a unei zone de agrement-sport.
Decizia de încadrare poate fi consultată în cele ce urmează: