Lotul 3 cuprinde 6 trasee
Lotul a fost anulat, după ce s-a parcurs întreaga procedură, inclusiv în instanțele de judecată, după de unul dintre competitori a fost descalificat din primele faze ale licitației
Având în vedere faptul că la nivelul Consiliului Județean Constanța procedura de licitație deschisă organizată pentru delegarea gestiunii serviciilor publice de transport județean de persoane prin curse regulate în raza administrativ-teritorială a județului Constanța a fost finalizată, fiind atribuite 7 loturi din totalul de 8 loturi, se impune organizarea unei noi procedurii de atribuire pentru Lot 3 – Grupa 3 și este necesară actualizarea documentației de atribuire
Persoanele interesate pot transmite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, la adresa de e-mail transporturi@cjc.ro
Consiliul Județean Constanța a lansat în procedură de transparență decizională proiectul de hotărâre nr.65/10.03.2023 privind aprobarea documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în județul Constanța – Lot 3: Grupa 03.
Lotul 3 cuprinde 6 trasee:
Traseu 012 Constanța-Murfatlar- Poarta Albă; Traseu 013 Constanța-Cobadin-Fântâna Mare; Traseu 014 Constanța-Deleni-Dunăreni; Traseu 015 Constanța-Adamclisi-Viile; Traseu 016, Constanța-Dobromir-Oltina; Traseu 017 Constanța- Adamclisi-Ostrov Vamă.
Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport de persoane în aria teritorială de competență a județului Constanța a fost lansat în procedură de licitație la fel ca de altfel toate celelalte de către Consiliul Județean Constanța pe 13.01.2022.
Pentru lotul 3 au depus oferte la momentul respectiv oferte: Marcon Star, Nordiana – Nis, Grup Atyc SRL și Metropolitan SRL.
Lotul a fost anulat, după ce s-a parcurs întreaga procedură, inclusiv în instanțele de judecată, după de unul dintre competitori a fost descalificat din primele faze ale licitației.
Imediat după descalificarea companiei Marcon Star, președintele CJC, Mihai Lupu afirma pentru ZIUA de Constanța că decizia aparține exclusiv Comisiei de evaluare, deoarece societatea își propunea să deservească traseele de pe lotul 3 cu mașini închiriate, iar principala condiție pentru a participa la licitație era deținerea de autoturisme propria.
Având în vedere faptul că la nivelul Consiliului Județean Constanța procedura de licitație deschisă organizată pentru delegarea gestiunii serviciilor publice de transport județean de persoane prin curse regulate în raza administrativ-teritorială a județului Constanța a fost finalizată, fiind atribuite 7 loturi din totalul de 8 loturi câte au făcut obiectul procedurii (51 de trasee din totalul de 57), se impune organizarea unei noi procedurii de atribuire pentru Lot 3 – Grupa 3 care nu a fost atribuit, lot pentru care este necesară actualizarea documentației de atribuire, vezi secțiunea „documente”.
Persoanele interesate pot transmite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, la adresa de e-mail transporturi@cjc.ro sau pe adresa poștală Constanța, Bulevardul Tomis, nr. 51, cam. 354.