Comuna Poarta Albă ar urma să aibă un cămin cultural modern, fiind în desfășurare procedura de atribuire, organizată de către Compania Națională de Investiții SA.
Vorbim, așadar, de achiziția publică de servicii de proiectare-proiect tehnic și detalii execuție, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor: „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare cămin cultural în comuna Poarta Albă, Aleea Cantinei, nr. 2, județul Constanța”.
Achiziția publică de servicii de proiectare-proiect tehnic și detalii execuție, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor: „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare cămin cultural în comuna Poarta Albă, Aleea Cantinei, nr. 2, județul Constanța” – Valoarea estimată este de 4.786.643,44 lei, fără TVA, compusă din: – Cap. 3- Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică – 210.537,88 lei – Cap. 4 – Cheltuieli pentru investiția de bază – 4.489.953,65 lei din care: Subcap. 4.1 – Construcții și intalații – 4.305.350,05 lei, Subcap. 4.3 – Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj – 98.039,00 lei, Subcap. 4.4 – Dotări – 86.564,60 lei; – Cap. 5 – Alte cheltuieli – 86.151,91 lei din care: Subcap. 5.1 Organizare de șantier – 86.151,91 lei (Lucrări de construcții – 64.613,93 lei, Cheltuieli conexe – 21.537,98 lei).
Astfel, calendarul procedurii a fost următorul: în octombrie 2022 s-a pornit procedura, iar pe 7 decembrie a fost termen limită pentru depunere. La începutul anului, pe 3 ianuarie, a avut loc evaluare calificare tehnică, iar în prezent, este în plină desfășurare evaluarea financiară, urmând să aibă loc deliberarea și atribuirea contractului.
Conform procedurii, există un ofertant care a depus, fiind vorba de o asociere de firme, cu Hentza Business SRL lider, Rov Heiz Consult și Construzioni Generali Sud – alți ofertanți. Subcontractanți sunt Ad-Proinstal SRL, Quad Still Paint SRL, Iliuta Ifelectric SRL și Addval Global Solutions SRL.