Comuna Ghindărești achiziționează servicii lunare de asistență și suport pentru mai multe module incluzând contabilitate bugetară, impozite și taxe, registru agricol – varianta Web, dar și altele.
Informațiile au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că valoarea serviciilor a fost estimată la 26.400 de lei, dar și că primăria a primit o ofertă din partea companiei Sobis Solutions, din Sibiu.
În datele oficiale se precizează că denumirea contractului este „pachet informatic APLxPERT format din modulele CO, MF, SA, IT, RA W, BK“.
Atribuirea se va face prin cumpărare directă.
În descrierea contractului se arată că este vorba despre „servicii lunare de asistență și suport pentru următoarele module din cadrul pachetului informatic APLxPERT: – Contabilitate Bugetară – CO; – Mijloace Fixe – MF; – Personal/Salarizare – SA; – Impozite și Taxe – IT; – Registru Agricol – varianta Web – RA-W; Servicii lunare de salvare date (backup) pentru aplicațiile APLxPERT“.
În continuare, autoritatea contractantă a adăugat că „serviciile prestate sunt următoarele: a) Intervenție remote rapidă direct pe serverul beneficiarului și remedierea eventualelor disfuncționalități. b) Intervenția se face pe baza cererilor sosite prin e-mail la adresa suport@sobis.ro, cu timpul de reacție de max. 2 ore de la preluarea cererii între orele 8 -17. c) linie de Suport Central (Hotline: 0269/230039)“.
Nu în ultimul rând, se face precizarea că „înainte de ajungerea la termen, contractul va fi prelungit prin act adițional pe o durata de 4 luni, conform Art. 165/HG.395/2016, dacă părțile nu au convenit altfel“.