Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi, 09 decembrie 2022, în şedinţă extraordinară de îndată, pentru a dezbate şi vota un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Ședința s-a ținut în regim de videoconferință și au fost prezenți un număr de 32 de consilieri județeni.
Proiectul aflat pe ordinea de zi a fost cel privind exprimarea acordului Consiliului Județean Constanța pentru participarea la implementarea proiectului din Investiția I.4 ”Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice” finanțat din PNRR, Componenta 11 – Turism și cultură. Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență. Urmărind condițiile de eligibilitate, se observă necesitatea realizării unui parteneriat format din minim 3 parteneri UAT județe, care să realizeze un traseu în lungime minimă de 150 de km și care să realizeze conexiuni secundare către obiectivele turistice-culturale din Componenta 11- promovarea celor 12 rute culturale/turistice.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.