Un nou teren de sport, finalizat de Primăria Mangalia
Primăria Mangalia a finalizat, recent, un nou teren de sport, în Parcul “Diana”, destinat tinerilor, dar şi adulţilor iubitori ai fotbalului.
Este vorba despre un teren de minifotbal, amenajat pe o suprafaţă de 600 mp, lângă cel deja edificat, pe care se poate practica baschet, volei, tenis şi alte sporturi. Noul teren este prevăzut cu covor sintetic, nocturnă, două porţi şi alte echipamente specifice acestui sport de echipă.
“Terenul de minifotbal din Parcul “Diana” este accesibil iubitorilor de sport, care locuiesc în zona Rozelor, dar şi celor din alte cartiere ale oraşului. Din păcate, o mare parte din Parcul “Diana” a fost retrocedat, cu ani în urmă, iar Primăria mai deţine o suprafaţă redusă din acest parc, unde, de altfel, am amenajat terenurile de sport”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
Edilul a mai precizat că, în prezent, se află în execuţie lucrările pentru amenajarea bazei sportive cu bazine de înot şi terenuri de baschet, handbal şi tenis, la fosta bază sportivă “Pescăruş”, obiectiv de investiţii finanţat din fonduri nerambursabile UE.
Totodată, în perioada următoare, vor demara lucrările pentru realizarea unei baze sportive moderne, pe amplasamentul fostului stadion, prin fonduri de la CNI.