Primăria Cumpăna a încheiat un proiect de reabilitare a locului de joacă din zona blocurilor H din localitate. Reprezentanţii administrației locale din comuna Cumpăna au făcut anunţul oficial pe pagina oficială de Facebook.
„Primăria și Consiliul Local Cumpăna au încheiat recent proiectul de reabilitare a locului de joacă din zona blocurilor H, prin finalizarea montării mochetei TKT de gazon artificial verde pe o suprafață de 182 mp.
Această inițiativă are ca scop oferirea unei alternative sigure și plăcute pentru copiii din comunitate. Sperăm ca aceștia să se bucure de facilitățile oferite pentru un timp îndelungat!”, au transmis reprezentanții Primăriei Cumpăna.