Ovidiu: Avarie pe Șos. Națională!
Echipele RAJA intervin astăzi – 26 octombrie 2023, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe Șos. Națională din orașul Ovidiu.
În vederea executării acestor lucrări, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 11.00 – 17.00, consumatorilor de pe străzile Insulei, Căminului, Sănătății, Șos. Națională, precum și celor de pe străzile adiacente.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Informare RAJA – Ovidiu: Avarie pe Șos. Națională