Primăria Orașului Cernavodă achiziționează lucrări de execuție a obiectivului de modernizare a trotuarelor de pe DJ 223C și prelungirea acestuia pentru străzile Medgidiei și Canalului.
Durata de realizare a investiției este de maximum șase luni.
Etapa face parte din contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Modernizare trotuare drum judeţean DJ 223C şi prelungirea acestuia ȋn oraşul Cernavodă, judeţul Constanţa – străzile Medgidiei şi Canalului“, aprobat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, contract de finanțare semnat de primarul Liviu Cristian Negoiță, la începutul lunii iulie a.c.
Suprafața totală destinată lucrărilor de amenajare a trotuarelor de pe cele două străzi este de 6.975 de metri pătrați și sunt amplasate în zona centru- est a orașului.
Valoarea totală a acestei investiții este de 6,467,542.42 lei TVA inclus, din care 5,498,049.81 lei este suma finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației iar diferența de 969,492.61lei este finanțată de la bugetul local.
Primăria Cernavodă – Informare proiect „Modernizare trotuare drum judeţean DJ 223C şi prelungirea acestuia ȋn oraşul Cernavodă, judeţul Constanţa – străzile Medgidiei şi Canalului“