Primarul comunei Tuzla, județul Constanța, Reșit Taner a făcut un anunț important pe pagina sa de Facebookl cu privire la lucrările care vor continua în urma finalizării lucrării de înființare de rețea distribuție gaze din localitate.
Mai precis, acesta a precizat că „Ca urmare a finalizării lucrărilor de introducere a conductelor de distribuție gaze naturale în comuna Tuzla, începând de pe 18.07.2023, începem lucrările de aducere la starea inițială a străzilor afectate”.
Astfel, pe 18 iulie au început lucrările de reparații pe tronsonul de drum aferent străzii Costinești, între strada Farului și sensul giratoriu.
„Pentru a nu îngreuna desfășurarea activității, vă rugăm să nu lăsați autoturismele pe carosabil”, a mai punctat primarul Reșit Taner.
Amintim că pe data de 9 februarie 2022,a avut loc atribuirea unui contract de către Primăria Tuzla, iar rezultatul a fost afișat pe 18 februarie 2022. Obiectivul general al contractului este reprezentat de proiectarea (întocmirea D.T.A.C., D.T.O.E., a documentației de avizare, a proiectului tehnic, a detaliilor de execuție, verificare tehnică de specialitate și asistență tehnică din partea proiectantului) și executarea lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții „Infiintare rețea de distributie gaze naturale în comuna Tuzla, județul Constanța”, conform specificațiilor din caietul de sarcini. Valoarea finală a achiziției a fost de 18.711.580,66 lei, iar firma câștigătoare este Acvatot SRL.
Primăria Tuzla – Informare începere lucrări de reparații pe tronsonul de drum aferent străzii Costinești, între strada Farului și sensul giratoriu