gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Lumina – Arborii din comuna Lumina vor fi toaletați

Avatar photo by

Ca urmare a unei solicitări venite din partea E-Distribuție Dobrogea, Primăria comunei Lumina anunță că, în perioada următoare, pe raza localității vor avea loc intervenții de toaletare a arborilor situați sub cablurile de înaltă tensiune.
Intervenția este necesară pentru evitarea apariției avariilor la rețeaua de distribuție a energiei electrice și va presupune toaletarea copacilor aflați atât pe domeniul public, cât și pe cel privat care afectează cablurile de tensiune.

În cazul în care va fi necesară intervenția asupra unor copaci aflați pe domeniul privat, Primăria comunei Lumina adresează cetățenilor rugămintea de a oferi acces echipelor de teren.

De asemenea, se precizează că, pe baza unui program ce urmează să fie stabilit cu E-Distribuție Dobrogea, lucrările de toaletare vor presupune și întreruperea furnizării energiei electrice, urmând să fie anunțate perioadele de întrerupere.

You may also like