gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria 23 August – Informare ședință ordinară 07.09.2022

Avatar photo by

În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) din din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/03.07.2019, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul Comunei 23 August dispune convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară de lucru, miercuri 07.09.2022, ora 1600 la Căminul cultural din localitatea 23 August.

Sedinţa va fi publică şi va avea următoarea ordine de zi:
Proiect de hotărâre cu privire la „Alegerea preşedintelui de şedinţă” – iniţiator primar Mitrana Mugur Viorel;

Proiect de hotărâre cu privire la modificarea și completarea “H.C.L. nr. 21/07.04.2022 cu privire la stabilirea şi aprobarea “Nivelului impozitelor, taxelor şi a altor sume cuvenite bugetului local în anul fiscal 2023”” – iniţiator primar Mitrana Mugur Viorel;

Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea documentațiilor „Notă conceptuală” și „Temă de proiectare” pentru obiectivul de investiție publică “Centru medical 23 August” – iniţiator primar Mitrana Mugur-Viorel;

Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea „Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului comunei 23 August – iniţiator primar Mitrana Mugur-Viorel;

Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Tramă stradală localitatea 23 August”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului – iniţiator primar Mitrana Mugur-Viorel;

Diverse probleme ale activităţii curente:

Adresa U.D.T.T.M.R. nr. 296/17.06.2022 înregistrată în cadrul Primăriei comunei 23 August cu nr. 8618/29.07.2022 însoţită de referatul compartimentului de specialitate.

Consiliul Local al Comunei 23 August, întrunit în şedinţa ordinară de lucru din data de 07.09.2022, orele 1600, la sediul Căminului cultural din localitatea 23 August,
Având în vedere: iniţiativa primarului comunei 23 August, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 9338 din data de 22.08.2022;
raportul secretarului general al comunei înregistrat cu nr. 9399/23.08.2022;
art. 9 şi art. 10 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Local al Comunei 23 August aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 61/12.11.2020;
dispoziţiile art. 123, alin. (1) şi alin. (4) din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/03.07.2019, cu modificările şi completările ulterioare;
Avizul comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al Comunei 23 August;
În temeiul drepturilor conferite prin art. 139, alin. (1), respectiv art. 196, alin. (1), lit. a) din Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/03.07.2019, cu modificările şi completările ulterioare adoptă prezenta:

HOTĂRĂRE:

Art. 1 Se alege preşedinte de şedinţă pentru o perioadă de 3 (trei) luni, dl. consilier Butoi Vasile.
Art. 2 Preşedintele de şedinţă ales va conduce şedinţele Consiliului local şi va îndeplini atribuţiile prevăzute legislaţia în vigoare, precum şi cele stabilite prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Local al Comunei 23 August
Art. 3 Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 197, alin. (1), art. 198, alin. (1) şi ale art. 243, alin. (1), lit. (e) din Codul administrativ:
Primarului Comunei 23 August;
Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.
(2) Aducerea la cunoştinţa publică se realizează prin afişare la sediul autorităţii administraţiei publice locale.

You may also like