Primăria Năvodari acordă o mare atenție problemelor ridicate de cetățeni și societatea civilă din oraș, inclusiv în spațiul virtual, răspunzând problemelor ridicate de acestea.
Astfel, în urma apariției unei liste cu 13 probleme cu care se confruntă orașul, publicată pe o pagină de Facebook, facem următoarele precizări:
În primul rând, toate aspectele semnalate sunt corecte și îndreptățite, dar majoritatea sunt în curs de soluționare. Pentru o corectă informare, vom discuta fiecare problemă în parte:
1️⃣Bloc ars (mansardele)
Înțelegem drama persoanelor afectate de incendiu de la mansardele blocului 14 sud, familiilor care au rămas fără locuință fiindu-le oferite spații de cazare. 8 familii au beneficiat și beneficiază încă de apartamente puse la dispoziție de Primărie. În ceea ce privește intervenția autorităților locale la fața locului, nu se poate încă interveni în zonele afectate deoarece autoritățile judiciare efectuează o anchetă. De asemnea, orice lucrare nu se poate face decât în baza unei autorizații de desființare și punere în siguranță a blocului, procedură ce trebuie inițiată de Asociația de Proprietari. În același timp, o parte din locatari au făcut plângere penală pe numele Primăriei, ceea ce ne pune în situația de a fi părți adverse în acest caz și de a suspenda orice formă de ajutor.
2️⃣Promenada inundată la fiecare ploaie
În momentul de față, în Sistemul Public de Achiziții se află încărcat în vederea atribuirii proiectul pentru proiectarea și executarea de lucrări necesare pentru remedierea problemelor cauzate de apele pluviale în zona Promenadei.
3️⃣Agent termic desființat
Noul tarif propus spre aprobare de către producătorul de energie termică este de 837 lei, fără TVA, gigacaloria, ceea ce ar presupune un preț de furnizare către consumatori de peste 1261 lei/gigacaloria. La acest tarif, cei 1000 de abonații se vor afla în imposibilitatea de a achita facturile, majoritatea dintre aceștia fiind deja cu debite importante la SC Termica (peste 1,5 mil.lei) în condițiile în care gigacaloria costa 100 lei. Pentru a subvenționa facturile la energie termică pentru cei 1000 de abonați cu noile tarife, Primăria Năvodari ar trebui să aloce întregul buget al orașului, ceea ce nu se poate.
4️⃣Datorii publice de milioane de euro
În mandatele primarului Florin Chelaru, orașul Năvodari nu a împrumutat nici măcar un singur leu. În schimb, orașul Năvodari a plătit și plătește anual milioane de euro datoriile (împrumuturi, litigii, despăgubiri etc) lăsate ca moștenire de foștii primari.
5️⃣Sensul giratoriu nou de pe pod 173.000 euro
Primăria Năvodari consideră că edificarea sensului giratoriu de pe pod este o lucrare necesară, având în vedere statutul orașului nostru de stațiune turistică și nevoia de elemente emblematice. Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local Năvodari.
6️⃣Apa cu presiune scăzută în tot orașul
După cum se poate observa și cu ochiul liber, rețeaua de alimentare cu apă și canalizare a orașului se află în prezent în ample lucrări de modernizare și extindere. Investiția în valoare de 7 milioane euro este realizată de RAJA cu fonduri europene. De asemenea, în momentul de față se fac reglajele de presiune în întreg orașul, inclusiv în zona de est a orașului (se schimbă vane, kilometri întregi de conducte, robineți etc). Pe durata lucrărilor, operatorul de apă a notificat că vor exista dificultăți și întreruperi în alimentarea cu apă.
7️⃣Infrastructura în oraș
Primăria Năvodari a demarat programul de asfaltare a tuturor străzilor din oraș. Străzile din Mamaia Sat vor fi asfaltate prin programul Anghel Saligny, centrul orașului cu fonduri europene, restul străzilor cu fonduri de la bugetul local sau fonduri structurale în funcție de oportunități de finanțare. De asemenea, Termica execută permanent lucrări de reparații, reabilitări și asfaltări. În program au intrat inclusiv străzi pe care nu a existat niciodată asfalt sau care nu au mai fost reabilitate de 30 de ani.
8️⃣Domeniul pietonal aproape inexistent (exceptând centrul)
Problema spațiilor pietonale își are originile în urmă de 20-30 de ani, când s-au făcut lotizările și dezmembrările de terenuri, care ulterior au devenit cartiere. Vorbim de anii 1995-2000, când consiliile locale de la acea vreme au aprobat PUZ-uri cu alei și străzi înguste, care astăzi, la dezvoltarea urbanstică actuală, nu mai fac față. Astăzi este aproape imposibil să îi dărâmi omului gardul sau casa ca să lățești strada sau să faci trotuare.
De asemenea, multe trotuare ar putea fi deblocate dacă proprietarii ar înțelege că autoturismele trebuie parcate în curte și nu pe trotuar pe stradă.
9️⃣Drum Năvodari – Lumina pericol public
Primăria Năvodari a alocat deja fonduri pentru acest an și o va face și anul viitor pentru refacerea suprafeței de rulare a drumului Năvodari – Lumina. În ceea ce privește starea de pericol, subliniem că aceasta este creată de șoferii care nu respectă regulile de circulație. Accidentele de circulație din zonă se produc pentru că anumiți conducători auto nu respectă semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere.
🔟La fiecare ploaie refulează canalizarea în centru
Valabil punctul 6. În prezent se execută lucrări, inclusiv în Centru, pentru modernizarea și extinderea rețelei de apă și canalizare. Proiectanții și constructorii spun că se va remedia această problemă odată cu finalizarea investiției
1️⃣1️⃣Lipsă șosea de centură (trafic greu prin oraș)
Există deja construit un drum pentru preluarea traficului greu din oraș – strada Corbului. A fost finalizat în urmă cu 2 ani și este funcțional.
1️⃣2️⃣Nu se respectă limita de tonaj niciunde și nici nu se sancționează
Poliția Locală Năvodari amendează zilnic șoferi care nu respectă limita de tonaj, însă, din păcate, numărul uriaș al șantierelor de construire din oraș nu ne permite să fim prezenți pe toate străzile.
1️⃣3️⃣Praful și disconfortul creat de haosul lucrărilor chiar și în timpul sezonului.
Potrivit OUG 21/2014, în zona de litoral se permite continuarea lucrărilor pe perioada sezonului estival, dacă acestea au fost deja autorizate. Inspectoratele de Stat în Construcții pot face verificări, dar lucrările de construcții pe care le reclamă cetățenii sunt autorizate înaintea sezonului estival, așa că nu pot fi oprite.
Încurajăm cetățenii spre un dialog deschis și corect, iar în acest sens așteptăm orice propunere, inițiativă sau soluție la problemele enunțate mai sus.
Mulțumim frumos și vă dorim un weekend reușit!
Primăria Năvodari – Informare listă 13 probleme
Jul 08, 2022