La aproximativ 130 de kilometri de Constanţa, în apropierea comunei Ostrov, se găseşte una dintre cele mai pitoreşti zone a Dobrogei, Insula Păcuiul lui Soare, un petic de pământ smuls de Demiurg din malul Dunării şi împins până spre mijlocul fluviului. Se ajunge destul de greu până acolo, dar se merită orice efort depus.
De la Mânăstirea Dervent cobori înspre Dunăre, spre dig, pe un drum plin de gropi, care îţi pune la încercare atât autoturismul, cât şi abilităţile tale de conducător auto. Pe vremuri, ajungeai mai uşor, pe o cărare care trecea prin curtea Bisericii, dar de un an încoace, drumul e blocat de stâlpi de metal, călugării lăcaşului de cult săturându-se probabil de vânzoleala turiştilor dornici să meargă la pescuit. Asta este, alegi digul şi ajungi în cele din urmă la destinaţie. Majoritatea turiştilor campează pe malul Dunării, chiar în apropierea Casei Arheologilor.
Noi nu am venit însă doar la pescuit, aşa că mergem mai departe. Dăm unui localnic 20 de lei, ca să ne treacă cu barca, până pe peticul lung de pământ ce a împărţit fluviul în 2 canale. Ajungem repede pe o mică plajă sălbatică, stăpânită de luni bune de trunchiul putrezit al unui stejar uriaş, aruncat acolo de valurile fluviului. Suntem doar noi pe insulă, pentru că nebunia secolului XXI poposeşte aici doar în week-end, atunci când orăşenii din Călăraşi vin să facă plajă şi să îşi etaleze iahturile de zeci de mii de euro. Acum este însă linişte. Găsim uşor locul de campat, o limbă de nisip care a urcat curajoasă în pădurea deasă, un dar făcut de natură pentru cei care vor să se bucure de bogăţiile sale. După ce pregătim tabăra, găsim câteva momente pentru a admira peisajul: soarele aruncă stranii suliţe de raze peste ape, iar avaţii fac salturi la suprafaţă, la doar câţiva metri de mal, invitându-te parcă să încerci să îi prinzi. Nu avem timp acum de stat la soare, este momentul să vizităm cea mai de preţ comoară a Insulei.
La doar câteva sute de metri distanţă se găsesc ruinele unei cetăţi bizantine, unică în Dobrogea. Zidurile sale impunătoare impresionează şi astăzi şi ne spun povestea unui oraş medieval extrem de puternic. Povestea cetăţii a început, spun arheologii, în secolul X, pe vremea împăratului Ioan I Tzimiskes (cel Scund), cel care a ordonat construirea unui oraş pe această insulă. Timp de cinci secole, aici a funcţionat un port extrem de important pentru bizantini. Şi astăzi se pot vedea, (atunci când nivelul Dunării scade) ruinele turnurilor care păzeau odată vechiul oraş.
Mulţi leagă povestea Păcuiului de cea a Vicinei, o cetate misterioasă stăpânită în secolele XIII – XIV de către negustorii genovezi ce primiseră monopol comercial din partea Bizanţului. Vicina a fost cetatea care l-a dat pe Iachint (primul mitropolit al Ţării Româneşti), dar localizarea sa pe Insula lui Soare este încă subiectul unor aprige controverse, alte câteva judeţe disputându-şi “supremaţia” în problema Vicinei. Fie că oraşul genovezilor este sau nu la Păcui, această insulă îşi merită însă, cu prisosinţă, un loc de frunte în istoria Dobrogei medievale.
Despre insulă, mulţi dintre localnici spun că ar fi una plină de taine. Seara, la căldura focului de tabără, unii pescari vorbesc despre apariţii misterioase, despre fantome care se plimbă printre ruine şi despre bulgări strălucitori de energie care dansează la miez de noapte în apropierea corturilor, toate acestea fiind poveşti ce dau Insulei o aură minunată de mister. Vom porni în călătorie, în cealaltă parte a insulei, acolo unde lumina aproape că nu ajunge niciodată, dar despre asta merită să vorbim într-un alt articol dedicat acestei insule plină de taine…
Sursa text Poveștile Mării Negre
