gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Ovidiu – Informare preluare refugiați Ovidiu 28.02.2022

Avatar photo by

În cursul nopții trecute, ora 02:00, primii 19 rufugiați au fost preluați din punctul vamal Isaccea ( jud. Tulcea) și au fost cazați în orașul Ovidiu. Sunt 9 copii ( 2 cu vârsta de 2 ani, 1 de 3 ani, 1 de 6 ani, 1 de 7 ani, 1 de 9 ani, 1 de 11 ani, 1 de 12 ani și 1 de 13 ani) și 10 adulți cu vârste cuprinse între 22 ani și 53 de ani, proveniți din Odessa.
La instalare, aceștia au fost testați cu teste rapide COVID (toate cu rezultat negativ) și li s-a făcut un control medical general. În urma investigațiilor medicale au fost spitalizate, la o clinică privată de pe raza orașului Ovidiu, 2 persoane cu probleme cardiace, tensiune, dar și alte afecțiuni cauzate de stres și oboseală.
Le sunt asigurate 3 mese/zi, medicamente, pază, translator permanent, iar cu ajutorul voluntarilor care s-au mobilizat exemplar, am reușit să facem rost de haine groase și încălțăminte pentru toți, astfel încât ulterior, să-și poată continua drumul spre destinația finală.
În cursul zilei de mâine, o parte dintre ei va pleca cu trenul pe ruta Constanța – Budapesta, urmând apoi să ajungă spre Belgia, Germania, Norvegia și Liban. În acest sens, am făcut toate demersurile pentru achiziția de bilete, transport și alimente pentru drum.
Reprezentanții Primăriei Ovidiu se bucură că cetățenii orașului nostru (persoane fizice, dar și societăți comerciale) s-au mobilizat rapid și reușim împreună să aducem puțină liniște în sufletele acestor oameni.

You may also like