Administrația Națională de Meteorologie (ANM) informează cum va fi vremea în această săptămână în regiunea Dobrogea. Din această seara vin ploile.
De marți, 15 februarie a.c., vremea se va încălzi, iar joi temperaturile maxime vor ajunge si la 15 grade Celsius. Va ploua toată săptămâna, vântul va sufla slab și moderat și vor fi condiții de ceață. În această săptămână temperaturile minime se vor încadra între -4 și 8 grade Celsius.
Luni, 14 februarie a.c., ora 8.00- Marți, 15 februarie a.c., ora 8.00
Vremea va fi normală termic, schimbătoare ca aspect. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 3 și 7 grade, iar cele minime între -3 și 1 grad.
Marți, 15 februarie a.c., ora 8.00- Miercuri, 16 februarie a.c., ora 8.00
Vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare, mai ales ziua.Temperaturile maxime se vor situa între 6 și 12 grade, iar cele minime între 0 și 3 grade.
Miercuri, 16 februarie a.c., ora 8.00- Joi, 17 februarie a.c., ora 8.00
Valorile termice vor continua să crească astfel că, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în zona de coastă. Temperaturile maxime se vor situa între 7 și 14 grade, iar cele minime între 2 și 5 grade. Noaptea și dimineața vor fi condiții de ceață.
Joi, 17 februarie a.c., ora 8.00- Vineri, 18 februarie a.c., ora 8.00
Vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 9 și 15 grade, iar cele minime între 5 și 8 grade. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea, local vor fi ploi slabe. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare.