Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a participat, în perioada 26-28 ianuarie, la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, care a avut loc, la Brașov. La adunarea generală au participat, din partea administrației publice centrale, Nicoale-Ionel Ciucă – prim-ministrul României(care a luat cuvântul online), Mihai Busuioc – președintele Curții de Conturi, Attila Cseke – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Temele principale ale discuțiilor au fost reprezentate de importanța concentrării pe absorbția de fonduri europene, atât din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și din programele europene din exercițiul financiar 2021-2027, precum și programul de investiții în infrastructură „Anghel Saligny”. Totodată, în cadrul dezbaterilor au fost ridicate mai multe probleme care necesită analiza și identificarea de soluții din partea administrației centrale și modificarea unor acte normative.
“În cadrul adunării au fost dezbătute o serie de subiecte extrem de bine punctate, de interes actual, care pot duce la o mai bună dezvoltare și creștere economică a județelor. Parteneriatul Public-Privat este unul din elementele cheie în dezvoltarea sustenabilă a oricărei regiuni, care, din păcate, în acest moment nu dispune de o legislație corespunzătoare. În acest sens am solicitat atât ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cât și președintelui UNCJR să reanalizeze acest act normativ printr-o inițiativă legislativă de actualizare și eliminare a barierelor în aplicarea Legii Parteneriatului Public-Privat.
De asemenea, am purtat o serie de discuții privitoare la modificarea legislației prin care s-au finanțat și implementat proiectele referitoare la Sistemele de management integrat al deșeurilor. Aceasta ar trebui să fie actualizată pentru a avea reglementat cadrul necesar trasformări în energie a deșeurilor, ceea ce va duce automat la o mai bună colectare selectivă a acestora.
O discuție aplicată am avut-o și cu președintele Curții de Conturi a României, în care s-a punctat faptul că, per ansamblu, acestă instituție nu trebuie privită ca un organism de forță, ci ca un partener al autorităților publice locale. Nu în ultimul rând, am sesizat câteva inadvertențe din legea care reglementează transportul public de persoane, care privesc în mod deosebit metodologia de decontare a transportului elevilor. Aceste neconcordanțe trebuie soluționate cât mai repede, pentru a le putea oferi copiilor noștri drepturile care li se cuvin”, declară Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.