Primăria Municipiului Mangalia, județul Constanța, organizează concurs de angajare pentru ocuparea postului contractual vacant de asistent medical comunitar cu grad de debutant – Cabinete Medicale Școlare, Direcţia Asistență Socială, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.
Iată cerințele specifice care trebuie îndeplinite pentru participarea la concurs:
a) absolvirea liceului sanitar, studii postliceale sanitare sau învățământ universitar în specializarea „asistență medicală“
b) adeverință pentru participare la concurs eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R
c) certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R
d) avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei valabil pentru anul 2024, eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R
e) cunoștințe de operare pe calculator: nivel minim
f) persoana să aibă capacitate deplină de exerciţiu
De asemenea, trebuie îndeplinite și următoarele condiții generale:
a) are cetăţenia română
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securității naționale, contra autorităţii, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractual pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019
Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv în perioada 15.11.2024 – 28.11.2024 ora 18,00 la sediul Primăriei Municipiului Mangalia din Şos. Constanţei nr. 13 și vor conține următoarele documente:
a)formular de înscriere la concurs
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate
c)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz
d)copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică
e)copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului
f)certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar
g)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului
h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019
i)curriculum vitae, model comun european
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut mai-sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs
Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
Concursul se va desfășura după următorul calendar:
• Publicare anunţ: 15.11.2024
• Depunere dosare: 15.11.2024 – 28.11.2024 ora 18,00
• Afișare rezultat selecție dosare: 02.12.2024
• Termen contestație depunere dosare: 03.12.2024
• Afișare rezultat contestație selecție dosare: 04.12.2024
• Proba scrisă : 11.12.2024, ora 10,00 la sediul din Șos. Constanței, nr.13
• Afișare rezultat proba scrisă: 11.12.2024
• Termen contestație proba scrisă: 12.12.2024
• Afișare rezultat contestație proba scrisă: 13.12.2024
• Interviul : 16.12.2024 ora 10,00 la sediul din Șos. Constanței, nr.13
• Afișare rezultat interviu: 16.12.2024
• Termen contestație interviu: 17.12.2024
• Afișare rezultat contestație interviu: 18.12.2024
• Afișare rezultate finale: 19.12.2024
Primăria Mangalia angajează asistent medical debutant