gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Informare RAJA – Se oprește apa în mai multe zone din orașul Murfatlar!

Avatar photo by

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta cu diametrul de 250 mm din zona podului rutier ce traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră din orașul Murfatlar, echipele RAJA sunt nevoite să înlocuiască un tronson din această instalație pe o lungime de 40 m. Pentru executarea lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei, joi – 10 octombrie 2024, în intervalul orar 09.00 – 18.00.
În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: Cartier Vest, Fabrica de cretă, Brutăria DUO TH, Ferma, Mănăstirea Sfântul Teotim, Zona industrială, precum și cei de pe străzile Credinței, Matei Basarab, Matei Corvin.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacitătii de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

 

Informare RAJA – Se oprește apa în mai multe zone din orașul Murfatlar!

You may also like