Primăria orașului Murfatlar a anunţat inaugurarea SmartLab-ului (Laborator digital inteligent) în valoare de 60.000 de euro, la Liceul Teoretic Murfatlar. Coordonator al acestui proiect finanțat prin PNRR este directorul prof. Cleopatra Crangă. Inaugurarea a avut loc la data de 02.09.2024, în prezența primarului George Cojocaru, a inspectorilor Daniela Bălănescu și Adriana Botea, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a viceprimarului Marian Samoilă și a directorului adjunct, Dalila Agi-Amet.
„Tehnologia joacă un rol crucial în formarea tinerelor generații, facilitând învățarea interactivă și adaptată nevoilor fiecărui elev. În acest context, SmartLab-ul inaugurat va contribui la creșterea performanțelor școlare și la pregătirea elevilor noștri pentru provocările viitorului. În astfel de inițiative ale Liceului Teoretic Murfatlar, Primăria orașului Murfatlar a fost și va fi mereu prezentă, manifestându-și angajamentul de a susține educația și de a crea un mediu propice dezvoltării intelectuale a școlarilor/copiilor din comunitate”, au transmis reprezentanţii administraţiei locale din Murfatlar.
Primăria Murfatlar – Informare SmartLab-ului (Laborator digital inteligent)