Primăria Mihail Kogălniceanu a atribuit la începutul lunii aprilie 2024 contractul de execuție a lucrărilor de asfaltare a drumuri comunale din localitatea – etapa III.
Lucrările de asfaltare din etapa III urmează să înceapă cât de curând după ce Primăria a încheiat contractul cu SC OYL COMPANY HOLDING AG S.R.L, valoarea contractului fiind de 6.503.050,67 lei. Finanțarea proiectului este asigurată prin Planul Național de investiții Anghel Saligny.
Executarea lucrărilor se va face în termen de 12 luni de la data obținerii autorizației de construire și primirea ordinului de începere a lucrărilor de execuție.
Garanția lucrării este de minim 36 de luni de la data încheierii procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor fără obiecțiuni.
În etapa a III-a a proiectului de asfaltare din comuna Mihail Kogăniceanu vor fi modernizate următoarele străzi: Nicolae Bălcescu, Transilvaniei, Dorobanți, Daciei, Victoriei, Brândușelor, Stejarului, Aleea Stadion, stradă 1, stradă A, stradă B, stradă C, Prelungirea Decebal.
Reamintim că la nivelul comunei Mihail Kogălniceanu a fost finalizat un alt proiect de asfaltare, tot prin fonduri prin PNI Anghel Saligny – Etape II, iar lucrările în cadrul etapei I sunt pe final.
Toate cele trei proiecte de asfaltare, defalcate în trei proiecte sunt finanțate prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”. Valoarea totală a celor trei proiecte este de 10.56 milioane de lei.
Primăria Mihail Kogălniceanu – Informare contract de execuție a lucrărilor de asfaltare a drumuri comunale din localitatea – etapa III