Administraţia locală din oraşul Murfatlar a trăit periculos în ceea ce priveşte depunerea unui proiect care vizează extinderea reţelei de canalizare din zona Siminoc. Mai exact acest proiect a fost depus cu mai puţin de un minut înainte ca bugetul programului să se termine.
Anunţul a fost făcut de primarul oraşului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, pe pagina sa oficială de Facebook.
„Cu 38 de secunde înainte de a se termina bugetul programului vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate, UAT Murfatlar a reușit să depună proiectul extindere rețea de canalizare în UAT oraș Murfatlar- zona Siminoc, proiect în valoare maximă eligibilă, adică 30.000.000 lei (6 mil. euro!). Programul s-a desfășurat la nivel național, pe regiuni. Înscrierea în cadrul programului s-a realizat prin intermediul aplicației informatice a Administrației Fondului pentru Mediu.
Pentru Regiunea Sud-Est (județele Constanța, Galați, Brăila, Buzău, Tulcea și Vrancea) s-au depus un număr de 27 dosare pentru un buget de 186,42 milioane lei. Este al doilea mare proiect ca valoare, după cel de gaze de 12,5 milioane euro, adică 6 milioane euro, urmând proiectul de asfaltare care a și început de 4 milioane euro și multe altele. Și cu acest proiect ne putem înscrie printre localitățile cu cele mai mari sume atrase pentru investiții din toată țara. Mulțumesc consilierilor locali pentru sprijinul acordat și funcționarilor din Primărie cu care am pregătit sutele de pagini din dosar, dar mai ales persoanei care a reușit singură să încarce efectiv fișierele pe platformă, într-o competiție contracronometru cu primării care erau ajutate de firme de consultanță doar pentru acest program”, a transmis Gheorghe Cojocaru.
Primăria Murfatlar – Informare depunere proiect care vizează extinderea reţelei de canalizare din zona Siminoc