gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

La Mangalia, se majorează ajutorul de încălzire acordat persoanelor branșate la sistemul centralizat de termoficare

Avatar photo by

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, recent, în cadrul unei ședințe ordinare, un proiect inițiat de primarul Cristian Radu, privind majorarea ajutorului de încălzire acordat persoanelor racordate la sistemul centralizat de termoficare, începând cu sezonul rece 2023-2024. Conform documentului, se va acorda sprijin financiar suplimentar la plata facturilor de încălzire, în special pentru persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități și familiile cu venituri reduse. Astfel, pragurile de acordare a ajutoarelor de încălzire se majorează de la 2.500 la 4.600 lei/membru de familie pentru pensionarii cu vârste de peste 63 de ani – femei și 65 de ani – bărbați, fără nicio condiție restrictivă. Familiile care au în componență o persoană încadrată în diverse grade de handicap vor beneficia de compensația procentuală de 50%, fără impunerea unor praguri de venit. Pentru celelalte categorii de beneficiari, se majorează pragul de venit de la 2.500 la 4.600 de lei/membru de familie, toate celelalte condiții fiind aceleași de anul trecut. Ajutorul de încălzire se va acorda pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere, însoţită de acte doveditoare. Declarațiile se depun până la data de 20 noiembrie 2023, la Asociațiile de Proprietari sau la sediul Direcţiei Asistenţă Socială Mangalia, din str. Delfinului nr 1. Cererile înregistrate după data de 20 noiembrie vor intra în plată începând cu luna următoare.

„În actualul context economic, la nivel național, am luat decizia să extindem măsurile de sprijinire a vârstnicilor și familiilor vulnerabile pentru a face față la plata utilităților, pe timpul sezonului rece. În continuare, lucrăm la un alt proiect similar, de care vor beneficia și familiile vârstnice care locuiesc la case și se încălzesc cu lemne de foc”, a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu.

În aceeași ședință a CL, s-a votat închiderea centralelor termice 15 și 18, ca urmare a debranșărilor de la sistemul centralizat, locatarii arondați optând pentru centrale de apartament.

La Mangalia, se majorează ajutorul de încălzire acordat persoanelor branșate la sistemul centralizat de termoficare

You may also like