gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Informații de interes public privind trecerile de pietoni existente la nivelul U.A.T Hârșova

Avatar photo by
Informații de interes public privind trecerile de pietoni existente la nivelul U.A.T Hârșova
 Pentru o configurație rutieră care să permită desfășurarea traficului auto și pietonal în condiții de continuitate, confort și securitate, precum și pentru a preveni evenimentele de circulație apărute ca urmare a neacordării priorității de trecere pietonilor, Primăria Orașului Hârșova a transmis o solicitare către I.P.J Constanța, în vederea reavizării trecerilor de pietoni conforme și desființării celor care reprezintă un risc pentru pietonii și șoferii hârșoveni .
 În acest sens, Primăria Orașului Hârșova vă aduce la cunoștință faptul că Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța a reavizat 41 de treceri de pietoni din localitate, conform fotografiilor atașate postării. Trecerile de pietoni care nu au fost reavizate de către I.P.J Constanța vor fi desființate în cel mai scurt timp, prin eliminarea indicatoarelor specifice și a marcajelor rutiere .
 Vă rugăm să aveți în vedere faptul că, în localități, în lipsa locurilor marcate ori/și semnalizate cu indicatoare, pietonul poate traversa pe la colțul străzii, numai după ce s-a asigurat că o poate face în siguranță pentru el și pentru ceilalți participanți la trafic .
 Ne puteți transmite sugestiile dumneavoastră privind modificările aduse traficului rutier, precum și propunerile dumneavoastră pentru înființarea unor noi treceri de pietoni, la adresa petitii@primaria-harsova.ro 🖋️.

You may also like