Iulian Călin, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, a prezentat, în cadrul unui interviu acordat ziarului Focus Press, un scurt bilanț al anului 2022, în ceea ce privește vânzarea de bilete, numărul de demonstrații la nivelul secțiilor din cadrul complexului, pe care le vom prezenta, pe rând, în diferite articole.
În ceea ce privește secția Delfinariu, numărul de bilele vândute, fără a le socoti și pe cele ale publicului care beneficiază de gratuitate, cum ar fi minorii sau persoanele cu dizabilități, a fost de peste 333 de mii. Valoare acestora a fost de 9.122.302 de lei. Celor doi delfini de la malul mării, Ni-Ni și Chen-Chen li s-au alăturat și patru delfini din Ucraina, iar împreună au realizat un număr de 794 de spectacole.
„Îl putem caracteriza ca un an bun 2022, plin de evenimente, plin de realizări. Am avut și multe, multe provocări. Statistic vorbind, în ceea ce privește secția Delfinariu, din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, unde începând, după cum știți cu lunile mai și iunie, cu demonstrații, avem patru delfini, în plus, și trei lei de mare. La demonstrațiile cu delfini, în 2022 au fost vândute un numărul de 333.275 de bilete, mă refer numai la plătitorii de bilele de acces, pentru că aici ar trebui să adăugăm și biletele gratuite, valoare 0, invitații, persoanele cu dizabilități ce au gratuitate. Valoare acestora a fost 9.122.302 de lei. Am avut în tot anul 794 de demonstrații cu delfini în prezența publicului vizitator. La leii de mare am avut 28.169 de bilete vândute, valoare 333.043 de lei cu 334 de demonstrații, deoarece reprezentațiile cu leii de mare au început mai târziu. În prezent reprezentațiile cu leii de mare au loc în același bazin în care au loc și spectacolele delfinilor. În afară de aceste demonstrații cu delfini și lei de mare noi am mai organizat 20 de expoziții temporare, în care includem și activitățile expoziționale permanente”, a declarat Iulian Călin, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Iar pentru că am discutat despre secția Delfinariului, directorul Iulian Călin a vorbit și despre proiectul de extindere a Delfinariului. Lucrurile stagnează, în ceea ce privește construcția propriu-zisă, însă, un lucru bun, spune directorul CMSN Constanța, contractul se va rezilia, urmând a se relua procedurile inițiale.
„Avem aici un proiect de extindere Delfinariu. Situația este staționare, chiar astăzi (luni, 9 ianuarie 2023) are loc o întâlnire între reprezentanții Consiliului Județean și firma care a avut contractul până în acest moment, întâlnire în urma căreia se va rezilia contractul pentru că avem ani de când avem o groapă în spatele Delfinariului. Este incomod, este vorba despre un spațiu de 1.600 mp neutilizați în acest moment, este un gard de șantier. Sperăm ca prin noua turnură pe care au luat-o lucrurile în această situație să rezolvăm cât mai repede obiectivul principal al acestui proiect, extinderea delfinariului cu noul bazin” a mai spus directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Iulian Călin.
Proiectul nu va suferi modificări, iar prin acest obiectiv de investiții, Delfinariul se va extinde de la 1 milion de metri cubi la 4 milioane de metri cubi, de la 180 de metri suprafață, la 800 de metri suprafață, putând fi găzduiți astfel cel puțin șase delfini. Având în vedere situația pandemică, dar și a numărului mare de vizitatori lucrările au fost stopate.