gazetajudeteana.ro

Gazeta Județeană

Primăria Năvodari – Informare proiect copii nou-născuți

Avatar photo by

Administraţia locală din Năvodari a elaborat un nou proiect care vine în favoarea părinţilor care au copii nou-născuţi.

Este vorba despre un bebe-trusou în valoare de 2.000 de lei pe care îl va primi fiecare părinte atunci când îi vine un copil pe lume.

Primarul Florin Chelaru împreună cu alesul local din Năvodari Dorin Cornia au pus bazele acestui proiect.

„Pachetul va cuprinde alimente și produse/aparatură destinate administrării alimentației, scutece și îmbrăcăminte, produse de cosmetică și igienă, aparatură destinată monitorizării stării de sănătate a bebeluşului, lenjerie pentru pătuţ şi jucărie. Condiția pentru ca proaspeții părinți să beneficieze de trusou este ca măcar unul dintre părinți să aibă domiciliul în Năvodari de cel puțin un an înainte de nașterea copilului. Bebe-trusoul se acordă doar în baza unei cereri scrise, care trebuie depusă în termen de maximum 60 zile de la nașterea copiului. Este un sprijin pentru părinți și bebeluși pe care îl acordăm din suflet, cu speranța că va fi de real folos, mai ales în actualele condiții sociale și economice”, a declarat Florin Chelaru.

You may also like