gazetajudeteana.ro

Primăria Năvodari – Informare proiect ”Recunoștință și ajutor reciproc”

de

15 martie, Ziua Mondială a Asistenței Sociale. Mesajele elevilor din Năvodari, în cadrul proiectului ”Recunoștință și ajutor reciproc”
🤝Astăzi ne amintim și sărbătorim rolul asistenților sociali în viața oamenilor și a comunității.
Direcția Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Năvodari încheie astăzi un proiect inedit, derulat în perioada 8-15 martie, în toate unitățile de învățământ din orașul Năvodari.


💗Tema proiectului din acest an – ”Recunoștință și ajutor reciproc” – a avut un real succes în rândul liceenilor de la Grup Școlar ”Lazăr Edeleanu” Năvodari, precum și în rândul elevilor celor trei școli gimnaziale din orașul Năvodari: ”George Enescu”, ”Grigore Moisil” și ”Tudor Arghezi”.
👍Aproximativ 200 de elevi au răspuns invitației echipei Direcției Asistență Socială Năvodari și au acceptat, în această săptămână, provocarea să exprime în scris recunoștința lor față de alți membri ai comunității pentru ajutorul primit. Totodată, elevii au scris un mesaj în care au descris ce emoții au trăit atunci când au ajutat pe cineva.


Vă împărtășim câteva dintre mesajele elevilor:
✍️„Mi-am luminat viața când am putut ajuta pe cineva la strâns cadouri pentru copii bolnavi de cancer” – citim emoționați un mesaj de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” ori „M-am simțit fericit și mândru de mine”.
✍️„Atunci când am ajutat, am fost mândră de mine, m-am simțit ca un super-erou” ne-a mărturisit Mădălina, de la Școala Gimnazială „George Enescu”.
✍️„Eu sunt recunoscătoare unei mămici pentru că într-o zi am căzut într-o băltoacă. M-a ajutat să mă ridic, m-a șters cât a putut și m-a dus acasă” este mesajul candid de recunoștință al unei eleve din clasa a II-a de la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”.
✍️Sorina, elevă în clasa a IX-a la Grupul Școlar „Lazăr Edeleanu” a intuit puntea dintre cele două concepte, ajutor și recunoștință – „Atunci când ajuți pe cineva, te simți automat recunoscător că ai reușit să faci fapta respectivă… Trebuie să oferim fără a aștepta ceva anume în schimb, însă cu siguranță, primim sentimente de liniște și împlinire sufletească!”
🤗 „Asistența Socială este un reper de acțiune în viața comunității și avem convingerea că numai prin implicarea tuturor cetățenilor, a instituțiilor și companiilor locale, într-un efort comun durabil, putem obține rezultate eficace în ceea ce privește crearea unei comunități coezive”, transmite echipa Direcției Asistență Socială Năvodari.

You may also like