gazetajudeteana.ro

Primăria Mangalia – Informare lucrări de înființare și reabilitare a trotuarelor

de

Primăria Mangalia a demarat, recent, execuția de lucrări pentru înființarea, reabilitarea și modernizarea trotuarelor, pe mai multe artere rutiere din localitate. Astfel, pe porțiunea de drum, cuprinsă între Castelul de Apă, de la ieșirea spre comuna Albești și intersecția cu strada Portului, pe ambele sensuri de circulație, se lucrează la reabilitarea trotuarelor existente, dar și la înființarea unora noi, acolo unde nu există trotuare de încadrare.
Conform unor proiecte ale municipalităţii, în Mangalia au fost realizate mai multe lucrări de reabilitare a trotuarelor și aleilor de acces în blocuri pentru satisfacerea nevoii de circulație urbană, în condiții de confort și siguranță.
Întrucât strada Oituz este una dintre arterele importante ale orașului, era imperios necesar să începem amenajarea trotuarelor din această zonă. Cartierele Mangaliei s-au extins foarte mult în ultimii 20 de ani, însă, în cele mai multe dintre acestea nu s-a intervenit la capitolul utilități, străzi și trotuare. Actuala administrație locală a contractat fonduri guvernamentale, dar și europene pentru modernizarea tramei stradale din mai multe cartiere și zone centrale ale orașului. Continuăm pe această linie și sperăm ca, în cel mai scurt timp, să putem moderniza toate cartierele.
În prezent, se intervine cu lucrări de montare a bordurilor și pregătirea terasamentului, în vederea turnării covorului asfaltic, dar și la trasarea noilor trotuare. Totodată, în același cartier vor fi amenajate alei de acces în blocuri și locuri de parcare.

You may also like

article-image
Administrație

Primăria Murfatlar – Informare proiect finanțare Centre Comunitare Integrate prin PNRR, Componenta 12 – Sănătate, Axa I.1.Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești.

De curând, pe site-ul Ministerului Sănătății ( ms.ro ) a fost publicată lista localităților selectate pentru finanțarea Centrelor Comunitare Integrate prin PNRR, Componenta 12 – Sănătate, Axa I.1.Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești. Din cele 200...