gazetajudeteana.ro

Consiliul Județean Constanța – Comunicat de presă colecția de la Topalu

de

Comunicat de presă
24 februarie 2022

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a dispus respingerea cererii de recurs a reclamantului Vintilă Mario, împotriva încheierii Curții de apel Galați Secţia I civilă. Pronunțarea înaltei curți, vine în urma unui lung proces, prin care Vintilă Mario, a solicitat instanțelor de judecată, anularea donației colecției de la Topalu către Muzeul de Artă Constanța.
“Prin această decizie, justiția arată, încă o dată, faptul că Muzeul de Artă Constanța este deținătorul de drept al operelor de artă, de o inestimabilă valoare, aflate în patrimoniul său. Astfel, visul regretatei Doina Păuleanu a devenit realitate, iar după un proces îndelungat instanța a hotărât ca inestimabilele lucrări din colecția de la Topalu să rămână acolo unde le este locul de drept, în patrimoniul național și în cel al județului Constanța” – a spus președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Totodată, prin această victorie în instanță, apelantul-reclamant Vintilă Mario a fost obligat să plătească pârâtului-intimat Muzeul de Artă Constanţa suma de 29.484 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Mai jos vă redăm minuta deciziei 420 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României: “Respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului, precum şi cererea de obligare a recurentului-reclamant la plata taxelor judiciare de timbru determinate prin raportare la valoarea colecţiei donate, aferente etapelor procesuale anterioare, formulate de intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanţa. Respinge ca fiind lipsit de interes recursul exercitat împotriva încheierii din 10 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – Secţia I civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Vintilă Mario împotriva deciziei civile nr. 88/A din 7 iunie 2021 şi a încheierii din 18 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – Secţia I civilă. Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 29.384 lei către intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanţa, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă.”.

You may also like